Elena Udrea a ajuns OFICIAL președintele PMP. Ce nu s-a văzut la congresul Mișcării Populare

Publicat: 07/06/2014, 22:07
Actualizat: 08/08/2015, 17:02

„Vă mulțumesc pentru încredere. Este o onoare și o responsabilitate uriașă. Am mai mult emoții acum decât la începutul congresului. Sunteți cei mai buni, vă promit că vom schimba împreună clasa politică, vom schimba România, vom fi principalul partid în 2016”, a declarat Udrea, după ce a câștigat.

Cum vrea ea să schimbe România, a anunțat-o insistent în timpul congresului: „Vom continua proiectele președintelui Traian Băsescu”. De altfel, pe tot parcursul evenimentului, numele șefului statului a fost invocat frecvent. Chiar și atunci când a fost cântat imnul național, acesta a fost oprit chiar după strofa care se încheie cu „un nume de Traian”, în timp ce cei aproape o mie de delegați, majoritatea îmbrăcați în cămăși sau tricouri albe, au stat în picioare.

Niciunul dintre ceilalți candidați la funcția de președinte al PMP nu l-a uitat pe Traian Băsescu în discursurile de prezentare.

Daniel Funeriu l-a invocat pe șeful statului pentru a-i convinge pe delegații veniți la Congres, spunând și el că PMP va continua proiectele începute de președinte.

„Misiunea noastră politică este să continuăm ceea ce a început Traian Băsescu și asta poate fi sintetizat în trei puncte: continuarea reformei statului în justiție, educație, sănătate, fiscalitate, infrastructură — sunt cinci mari domenii ale statului care trebuie scoase din mâinile mafiilor transpartinice și întoarse către cetățean; continuarea integrării euroatlantice pe axa Londra-Washington și politica față de Republica Moldova. Misiunea liderului PMP este să dea partidului credibilitatea maximă că putem face lucrurile astea, nu pentru noi, ci pentru cetățenii României”, a spus Funeriu.

Adrian Papahagi a tunat că este nevoie de „mari politicieni, care sunt oameni plini de curaj”, sfătuindu-și colegii „să nu fie căcăcioși”. El a mai arătat că unii au ales „să se dea pe mâna unui caporal”, în loc să meargă cu „un căpitan încercat”. „Vom urma căpitanul”, a punctat Papahagi.

Dincolo de speech-urile formale, fiecare dintre candidați și-a făcut campanie până în ultimul moment. În spiritul campaniei electorale, fostul ministru al Educației, pretendent la funcția de președinte PMP, Daniel Funeriu a încercat să-și convingă colegii să-l voteze cu mere verzi. El a împărțit atât înaintea votului, cât și în timpul evenimentului, mere verzi la doamnele prezente la Parlament. De altfel, și în timp ce votarea era în plină desfășurare, Funeriu își făcea poze cu domnișoarele pe holul Parlamentului.

Merele verzi au fost vedetele congresului PMP, fiecare delegat sau invitat la eveniment mușcând cu poftă din fructele primite.

De altfel, timp de mai bine de două ore, cât a durat procedura de votare, Elena Udrea a stat în fața telefoanelor mobile și a aparatelor de fotografiat, mușcând, ocazional, și ea dintr-un măr verde.

O surpriză pentru Elena Udrea a fost și apariția unui fan înfocat, care a purtat în piept o insignă cu noua șefă PMP, dar și cu primul președinte al formațiunii, Eugen Tomac.

La ora 16.00 urma să fie anunțat rezultatul voturilor. Însă finala de la Roland Garros, dintre Simona Halep și Maria Sharapova a fost mult mai interesantă, așa că, începând cu liderii PMP și continuând cu simplii delegați, fiecare și-a căutat o sursă video pentru a urmări meciul de tenis. De altfel, și după anunțarea rezultatelor, meciul dintre Halep și Sharapova a fost difuzat pe ecranele mari din sală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care mulți dintre norvegieni se simt vinovați pentru că locuiesc într-una din cele...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi impozite luate în calcul de Guvern. Ciolacu, enervat pe miniștri
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Noi imagini filmate înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii din Logan ar fi făcut schimb...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
Câți bani oferă celelalte țări sportivilor care se întorc acasă cu medalia de aur de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
Proteste în Venezuela după victoria contestată a lui Maduro la alegeri
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja...
Iohannis i-a scos din minți, din nou, pe români. Postarea care a aprins netul
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Nelu Cortea o atacă dur pe Livia Eftimie, după declarațiile controversate despre despărțirea de Cătălin...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Hayao Miyazaki, primul și singurul regizor japonez de filme anime care a câștigat un Oscar....